In urma cu cateva saptamani am vorbit pentru prima oara in fata unei audiente foarte mari.
In timp ce urcam cele 1.000 de trepte pe scena (au fost doar 3 dar sa nu ne incurcam in detalii), tot ce imi doream era sa nu ma impiedic in pantalonii mei de designer cu care maturam pe jos si sa nu devin eu o matura umana in fata celor aproape 300 de oameni din sala, celor 2 televiziuni prezente, celor nu-stiu-cate camere care transmiteau evenimentul live, si celor nu-stiu-cati oameni care urmareau in online.
Dupa discursul meu am fost felicitata si mi s-au urat mai putine emotii la viitoarea experienta. Mai putine emotii?
Daca cel mai rau lucru care s-a intamplat a fost sa fie evident ca am emotii, atunci pot declara ziua aceasta un succes.
Cateva zile dupa discursul meu, am fost contactata direct de 4 posibilli clienti pentru colaborari, dintre care 2 s-au materializat, si de catre o jurnalista pe care o respectam pentru posibile cotributii viitoare. Whoop Whoop.
In aceasta noua lumina, cu dovezi clare ca a. NU am murit si b. pot atrage si noi oportunitati, perspectiva s-a schimbat in: de ce nu am inceput mai devreme si cum pot face data viitoare sa fie si mai bine?
Este OK sa ai emotii cand vorbesti in public si este OK sa ai o prestatie slaba
Cel putin in prima faza….
Vorbitul in public este o sursa atat de mare de stres pentru marea majoritate a oamenilor, incat este folosit adesea in studii psihologice pentru manipularea subiectilor catre situatii stresante.
In acelasi timp, succesul in multe domenii si circumstante este determinat de abilitatea de a prezenta idei intr-o maniera succinta si de impact in fata unui grup.
Problema mea fusese faptul ca prea mult timp ma lasasem guvernata de cateva convingeri limitative care desi porneau dintr-un concept adevarat si pozitiv, ma ingradeau.
-Eu sunt doar mult mai abila intr-un context unu-la-unu. Imi spuneam eu.
Si sansele sunt ca si tu sa iti spui ceva similar. Oare ce gandesti in general:
Nu sunt o vorbitoare innascuta?
Imi e prea frica sa incerc?
Am incercat o data si nu a mers cum ar fi trebuit si nu are nici un rost sa ma expun iarasi?
Nimanui nu ii pasa
Dar de ce ne este atat de frica? De fapt, nu de actul de a vorbi, ci de consecintele lui. De ce ar putea spune altii despre noi.
Aici, suferim cu totii de un bias egocentrist. Anume, ne inchipuim ca suntem cu mult mai importanti pentru altii decat suntem cu adevarat, si ca altii remarca si retin toate scaparile noastre.
In realitate, nimanui nu ii pasa de tine! Nu e asa ca te simti mai bine?
Nu o lua personal, nimanui nu ii pasa nici de mine. Exceptie fiind mama. Mama, inca iti pasa, da?
Exerseaza sa vorbesti pe acelasi subiect de mai multe ori
Eliberarea de acest stres vine dintr-un lucru simplu: exercitiu. Si doar din exercitiu!
Odata ce incepi sa accepti sau sa iti creezi oportunitati de a vorbi, probabil vei vorbi pe acelasi subiect de mai multe ori.
Si odata ce vei observa ca riscurile nu sunt atat de mari, iti va fi din ce in ce mai usor sa vorbesti. Nivelul de stres va scadea de la un discurs la altul. Iar prestatia ta se va imbunatati, pentru ca vei putea sa improvizezi, sa fii mai atenta la audienta ta, sa interactionezi sau sa raspunzi la intrebari mult mai bine.
Totul incepe totusi de la o prima oportunitate.
Pentru mine, dupa prima ocazia de a vorbi in public am putut identifica si aspectele pe care mi-ar placea sa lucrez mai mult. Pozitia corpului ar fi prima. A doua ar fi gandurile sabotatoare care imi apar in timp ce vorbesc.
Sa va dau un exemplu. In timpul discursului meu, am reusit sa imi canalizez atentia si stapanirea in primele cateva minute ale discursului. Insa, pe masura ce inaintam in prezentare, mintea mea a fost invadata de cateva ganduri sabotatoare pe care nu am reusit sa le controlez. Si care ar putea fi sumarizare prin: i-ai plictisit! I-ai plictisit pe toti, ia uite ce plictisiti sunt!
Alter ego-ul meu, colega mea de mansarda nesuferita se trezise din somn in cel mai nepotrivit moment.
Problema a fost ca toate resursele mele interioare erau epuizate, nivelul de stres deja inalt si nu am putut sa canalizez auto-control pentru a face acea voce sa taca.
Efectul? La jumatatea prezentarii am fost coplesita de emotii si am facut cateva pauze de reculegere.
Big deal! So what?!
Acum, eu sunt perfect constienta de slabiciunile mele si de zonele pe care vreau sa lucrez.
Mai departe, pe langa exercitiu, am cerut ajutorul si unui profesionist. Voi primi coaching pe dictie si public speaking din partea Melaniei Medeleanu. Abia astept.
Apoi, am de gand sa vorbesc iarasi. Veniti?
Vreau sa stiu de la voi
M-ar ajuta foarte mult sa stiu de la voi daca ati intampinat emotii in ceea ce priveste vorbitul in public. Ce convingeri limitative aveti? Ce va spuneti ca sa justificati cand refuzati oportunitatile de a vorbi?
Le-ati depasit? Ce v-a ajutat?
Lasati un comentariu mai jos, eu sunt sigura ca voi avea de invatat de la voi, chiar intreaga comunitate.
Vorbim curand!
Sursa foto: Sofia Hydman
